luni, 25 martie 2013

ȘI TOTUSI NU E DE RÂS!!!


Spectacolul  oferit de Traian Băsescu mi s-a părut de un grotesc și de o gravitate pe care nu știu dacă o conștientizam cu adevărat!

Nu vreau sa par ipocrită și să spun că prima reacție (firească, de altfel), după vizionarea filmulețului  „Adio, PD-L!”,  nu a fost aceea de a râde cu lacrimi și de a comenta spumos pe baza textului și a ”interpretării artistice desăvârșite a președintelui”. O interpretare care mi se pare însă mult mai slabă decât orice producție telenovelistică latino-americană. În schimb, pentru autenticitate, dacă aș fi fost regizorul acestei „creații artistice”, aș fi schimbat perdeluța cu carpeta  „Răpirea din Serai” și as fi pus pe fundal celebra manea sau cântec de dor și jale „S-a rupt lanțul din iubire”. Amuzant, ridicol, jenant, dramoletă ieftina, comedie, circ, etc. și cred ca aș mai găsi multe substantive și adjective care să caracterizeze si să nuanțeze aceasta ieșire necontrolata a lui T. Băsescu.

Cred că acest filmuleț, dacă va fi tradus și sigur va fi în câteva limbi de circulație internațională și sigur va fi, va avea mai multe vizualizări decât orice viral!

De asemenea șirul ironiilor pe acest subiect ar putea continua la nesfârșit.

Însă, grav și grotesc mi se pare ca acest om este Președintele României. Acest om, timp de 9 ani, a ocupat și ocupă încă cea mai înaltă funcție în statul roman, este șeful CSAT, reprezentantul României în relațiile state lumii, este cel care numește șefii de servicii secrete ai României, cel care numește Procurorul General și Seful DNA, este cel care și-a asumat rolul de luptător de prim-rang împotriva corupției și de apărător al democrației, al justiției și al statutului de drept.

Si acest om, care prin Constituție are aceste drepturi si responsabilități față de un popor, are un comportament de un nefiresc total pentru un om normal și cu atât mai puțin pentru o persoană publică și un șef de stat:

1. Decide, pentru a nu știu câta oară în timpul celor două mandate, sa încalce litera și spiritul Constituției și se implică fără rezerve în activitatea și deciziile unui partid politic;

2. Recunoaște în mod fățiș implicarea sa și partizanatul politic și declară public, deși mai are încă un și jumătate până la finalizarea mandatului de președinte și două suspendări la activ, intenția creării unei noi forte politice de dreapta; și

3. Decide să se filmeze într-un cadru total neadecvat pentru un sef de stat, în propriul domiciliu, „la perdeluță”, și să transmită poporului pedel-ist decizia de despărțire iremediabilă, ca urmare a neîndeplinirii dorinței sale arzătoare de a o alege pe protejata cea blondă președinte de partid.

Cred ca acest filmuleț, care a fost deja tradus și care se află în mapa de presă a tuturor șefilor de stat și de guvern din Europa și întreaga lume, a produs șoc, stupoare și derută în rândul tuturor cancelariilor. Mă întreb ce opinie are doamna Merkel, domnul Barosso, doamna Vivienne Reding, secretatul de stat al SUA și mulți alți decidenți ai politicii internaționale despre această ieșire în decor a președintelui României, a omologului și partenerului lor de discuție si tratative !? Mă întreb dacă liderii europeni care au stigmatizat și au pus România la colț în vara anului trecut pentru presupusa încălcare a principiilor democratice și a statului de drept, lăsându-se păcăliți de argumentele unui astfel de președinte cu reacții bizare și necontrolate, mai pot critica și contesta decizia și votul a 7,4 milioane de români.

Și totuși mă întreb, dincolo de tema suspendării, dacă un om cu o astfel de reacție și comportament mai este apt sa exercite funcția de șef de stat. Daca în mâinile lui mai poate sta viața și viitorul unui popor.

Exagerând acum, mă întreb dacă România ar deține o arma nucleara sau s-ar afla în preajma sau iminența unui conflict armat sau război, care ar fi deciziile unui om care decide sa se filmeze la perdeluța, cu lacrimi în ochi, declarând cu furie adio partidului „iubit” ?!

Și mă mai întreb cu ce fel de oameni lucrează, daca nici unul din consilierii lui, oamenii de imagine și de comunicare, cei care l-au filmat și au postat filmulețul pe FB sau chiar membrii familiei, nu  au reușit să-l convingă de penibilul, de gravitatea, de grotescul, de iresponsabilitatea acestui gest? Înțeleg ca toți sunt niște yes-meni, dar totuși anormalitatea unui astfel de gest te determina sa faci tot posibilul pentru a-l împiedica.

Bine, dacă mă gândesc la Consilierul prezidențial, fost Ministru al Educației, care măsura viteza palmei președintelui care lovise în mod clar un copil, la explicația pixelului albastru, la diploma în canibalism al altui consilier prezidențial, la toate reacțiile si declarațiile șocante ale domnului Lăzăroiu, întrebarea mea pare un non-sens. Si totuși oamenii aceștia împreună cu întreg PD-L-ul (luând aici în calcul și circul și lăturile din timpul Convenției) au condus România!!!

In mod normal un astfel de comportament, odată ce te-ai trezit din „euforia”momentului ca să nu spun beția, te determină să îți dorești să dispari definitiv de pe fața pământului! Dar nu! T. Băsescu va apărea din nou in fața poporului și va da lecții și va încerca să-și impună într-un mod imperativ propriile viziuni despre modificarea Constituției, despre rolul statului de drept, despre MCV, spațiul Schengen, probitatea morală și juridică a membrilor Guvernului, etc.

Și cred ca aici încetează total amuzamentul și mie cel puțin îmi îngheță zâmbetul. Nu cred că mai putem tolera un astfel de comportament. Nu cred că mai putem accepta lecții de la un astfel de om. Nu cred ca un astfel de personaj mai este apt sa conducă România.

Și mai cred că dincolo de prevederile din noua Constituție privind neimplicarea politică a șefului statului, cred acum cu convingere că este imperios necesară includerea unei prevederi privind obligativitatea efectuării și publicării unor analize medicale amănunțite și a unor teste psihologice pentru orice persoană care ocupa o funcție de demnitate publică.

Evident că analiza și dezbaterea pe această temă s-ar putea prelungi pe multe pagini, daca mi-aș aminti de toate derapajele și ieșirile în decor ale președintelui și ale camarilei sale.

Concluzia mea este că nu mai există loc de amuzament și de tratare cu ironie și umor a gestului prezidențial, pentru că, trăgând linie, situația este mult mai gravă decât ne-am putea-o imagina și conștientiza și sancționarea unui astfel de comportament de către întreaga clasa politică si de către cetățeni se impune în mod evident!

Am sa închei cu versurile lui Mihai Eminescu din Srisoarea III, care mi se par atât de potrivite si adecvate momentului:

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!